CE ESTE SI CUM A APARUT DENIMUL?

Istoria termenului „denim” începe în Franţa secolului al XVI-lea, unde “Serge de Nimes”, adică stofa din oraşul Nim denumea un amestec din lână şi mătase. În schimb, inventarea primelor obiecte vestimentare din acest material îi este atribuită lui Levi Strauss, care a fabricat salopete pentru muncitorii din Nevada.

În Spania se numesc „vaqueros” sau „tejanos”, în daneză – „cowboybukser”, adică pantaloni de cowboy, chinezii le spun „niuzaiku”, ungurii – „farmernadrag”, bulgarii – „donkey”, olandezii – „spijkerbroek”, iar românii, „blue-jeans” sau, pur şi simplu, „blugi”. Indiferent cum li se spune în fiecare limbă, pantalonii indigo sunt asociaţi, de fiecare dată, cu America.

Lui James Dean, Marlon Brando şi Elvis Presley li se datorează însă popularitatea acestui material, dar şi primele interdicţii (în teatre, resturante şi scoli) care nu au facut altceva decât să îl propuleseze în rândul preferinţelor americanilor.

În anii ’70, denimul a devenit sinonim cu mişcarea hippy, iar în perioada comunistă a devenit un simbol al „decadenţei occidentale”.

 

CE PROPUNEM NOI

La Giacca am incercat sa reinventam sacoul de jeans, oferindu-i o nota sartoriala. Avand o mare pasiune pentru tot ce inseamna croiala napoletana, am imbinat majoritatea carateristicilor acestui stil, oferindu-i o eleganta aparte.

Reverul lat, paralel cu linia umarului pentru un efect de latire al pieptului. Buzunarele aplicate, lipsa taieturilor (sliturilor), a treia butoniera ascunsa, nasturii la maneca cusuti ”in cascada”, ofera un aer relaxat.

Pentru constructia sacoului s-a folosit un canvas foarte subtire pentru a-i oferi lejeritate si maleabilitate sporita, captuseala fiind montata doar pe jumatate.

Notele finale fiind date de puntino si de butoniera manuala pe rever in contrast cu materialul.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: