De cele mai multe ori vorbim despre accesoriile variate din garderoba unei femei și despre cum ar trebui să fie ele asortate, însă uităm un lucru esențial. Și anume faptul că și bărbații pasionati de stilul vestimentar și nu numai, au incluse în garderobă câteva accesorii prețioase.

În articolul de astăzi vom aduce în discuție eșarfele pentru bărbați și modalitatea în care acestea pot fi purtate, la diferite ocazii sau în diferite momente ale zilei.

Se zice că, încă din antichitate, bărbații au simțit nevoia de a-și pune ceva în jurul gâtului, iar primii dintre ei au fost romanii. Eșarfa este unul dintre accesoriile care poate aduce un plus de eleganță unei ținute bărbătești și poate fi purtată destul de ușor. Uneori, ea poate fi chiar pata de culoare a unui outfit care poate părea destul de simplu, la prima vedere.

Atunci când vorbim despre o eșarfă de bună calitate, aceasta poate fi făcută, de obicei, din lână, cașmir, bumbac, mătase sau orice combinație de 2 materiale dintre cele menționate anterior.

Eșarfele mai ușoare, față de cele mai voluminoase sunt de departe cele mai adaptabile – fie ele din lână sau cașmir, cu siguranță vor fi accesoriile ideale ori de câte ori vei avea nevoie.

Atunci când vrei să incluzi în dressing-ul tău și o eșarfă trebuie să ai în vedere câteva aspecte importante, precum: dimensiunea, materialul, culoarea și modelul. Recomandarea noastră este ca eșarfa să aibă undeva între 16 – 30 cm lățime și 100 – 150 cm lungime. Acestea sunt dimensiunile ideale pentru ca aspectul acesteia să fie unul plăcut vizual și să permită, în același timp, mai multe opțiuni de legare sau îmbinare. Pentru a maximiza gradul de purtare, ar trebui să vă îndreptați atenția către nuanțele de gri, bleu și să evitați modelele strălucitoare sau culorile puternice care să iasă prea mult în evidență.

Pentru eșarfele de iarnă, rămâneți la țesăturile plușate, cu suprafață moale, cum ar fi lâna sau cașmirul. Iar dacă vă întrebați ce materiale să alegeți pentru zilele mai călduroase, eșarfele din in, bumbac sau mătase par a fi alegerea potrivită.

Indiferent că alegi o eșarfă de dimensiuni mai lungi sau mai scurte, într-o singură culoare sau cu un imprimeu colorat, acest accesoriu te va ajuta să fii mereu în centrul atenției, conferindu-ți un plus de stil și personalitate. Poți alege să o pui peste un tricou, peste o cămașă sau o poți accesoriza cu un palton de toamnă. Chiar dacă există din ce în ce mai multe opțiuni, noi recomandăm să alegeți un model mai simplu care poate fi ușor de purtat și de asortat, pentru a nu da greș sau a ieși prea mult în evidență.

Combinația alb cu negru este ideală pentru ținutele clasice formale, iar carourile aduc fără doar și poate distincția de gentleman și accentuează design-ul hainei, oferind un aer aparte întregii ținute.

Dacă obișnuiești să mergi des la întâlniri cu partenerii de business, atunci trebuie să alegi eșarfele monocromatice pentru că îți oferă o anumită prestanță în fața acestora.

Atfel, indiferent de sezon sau de ocazie, o eșarfă bine aleasă poate fi atuul ținutei tale. Fie că le porți pentru a te proteja de frig în sezonul rece, fie pentru a-ți reîntregi ținuta în sezonul cald, nu uita să ții cont de aspectele de mai sus pentru a face alegerea corectă!

Iar dacă vrei o recomandare din partea echipei Giacca, nu ezita să iei legătura cu noi!

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: